când străbunicul Leonte Bazarcă o cunoaște pe Dochița, o fată de prin părțile locului, fiică de răzeși cu foarte multe terenuri și o ia de nevastă. El, fiu de gospodar a satului, viitor primar, ajunge să fie urmărit de grănicerii unguri pentru a fi dus la Viena și obligat să semneze cedarea suprafețelor de teren pe care le dobândise prin moștenire și căsătorie și care sunt ocupate abuziv de către armata imperiului austro-ungar. Scăpat de sub escorta austro-ungară, Leonte reușește să se întoarcă pe aceste meleaguri, unde îți sapă o mică peșteră în rocă pentru a nu fi prins de grăniceri. Pe această culme, le peste o sută și ceva de ani, apare Casa Răzeșului.

Familia Bazarcă, tată și fii, mamă și nepoată, construiesc din dragoste pentru locul natal, în amintirea strămoșilor, un loc unde toți cei care vin aici să îi pomenească și să spună mulțumiți și încântați că omul sfințește locul.